Anxietatea este o emoție fundamentală, pe care o întâlnim la oamenii din toate culturile. Poate termenul ne sună puțin străin, dar emoția aceasta ne este cunoscută tuturor – am trăit-o în numeroase situații de viață, încă de la vârste fragede. Înțelegem prin anxietate o stare accentuată de neliniște, în care așteptăm să se întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță. Iată câteva exemple tipice:
- Nu știm cum va fi la un examen sau la un interviu pentru o slujbă. Va fi greu? Ne vom descurca? Ce întrebări ne vor pune? Ce vor zice ceilalți dacă eșuăm? Poate va fi bine, dar poate nu!
- Copilul nostru întârzie să vină acasă și nu răspunde la telefon. Oare a pățit ceva? De ce nu răspunde? Poate nu e nimic grav, dar nu știm sigur!
- Suntem în oraș și e întuneric pe strada pe care umblăm. Oare suntem în siguranță? Parcă am auzit niște sunete în întuneric. Să fie vreo pisică? Sau ne urmărește cineva?
- Mama noastră s-a îmbolnăvit grav. Nu știm ce prognostic are. Oare se va face bine? Va funcționa tratamentul pe care l-a primit?
- Ne-am pierdut locul de muncă din cauza reducerilor de personal. Oare cum ne vom descurca? Ce o să se întâmple cu noi? Cum se va schimba viața noastră? Nu poate fi ușor!
Neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o trăim în întreg corpul nostru: inima ne bate mai puternic, respirația ne este îngreunată sau foarte accelerată, ne simțim mușchii încordați, transpirăm, ne strânge stomacul. Trăind aceste lucruri, adesea ne este greu să stăm într-un loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu cineva, să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea noastră pare a fi inundată cu îngrijorări (“Dacă se întâmplă … așa?” “Dacă pățesc … asta?” “Dacă nu reușesc să … ?”), cu imagini înspăimântătoare (“O să mă muște un căine!” “Voi pica examenul!” “Toată lumea râde de mine!”), cu amintiri neplăcute (“Vai, așa am pățit și atunci…” “Nu vreau să-mi aduc aminte cât de rău a fost când…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu m-am asigurat destul că…” “Poate nu am făcut bine…” “Poate trebuia să zic ceva…”).